Spring winds that change.

Ca si cand ar fi strigat cineva, am ridicat privirea si pentru o clipa am cautat ceva uimitor pentru ca pulsul a inceput sa-mi creasca, ceva glande secretau adrenalina si cand sa imi dau seama ca sunt nelinistit, vad dece. Toata lumea o privea socata pe fetita care pasea atent si reflexiv, inconjurata vijelios de o tornada.
Inceputul este cel mai greu, e greu sa te apuci sa scri o carte, sa te apuci sa inveti, sa te ridici dimineata din pat si sa incepi sa traiesti, e greu. Disciplina mea de motan imi permite sa-mi aman lenios inceputul oricarei actiuni pentru ca de cele mai multe ori sunt punctual si imi termin treaba corect si in timp util. Si ma mai gandesc uneori ca nu conteaza cum te urci pe val atata timp cat ajungi acolo. Dar trebuie sa recunosc, nu stiu ce m-a impins sa ma ridic, sa fac un pas, apoi inca unul, sa incep incet-incet sa trec strada si sa ma apropii de vijelia ce tinea prizoniera o fata cu ochi albastri. Nu m-am gandit decat ca poate i-ar place compania mea.

Asa ca m-am apropiat precaut de vartejul de praf si ca si cand totul e normal am intrat inauntru, m-am asezat, mi-am dat coada pe dupa labe si privind in sus la ea m-am prezentat: " Miau...". A fost draguta, m-a scarpinat umpic dupa urechi, apoi am continuat sa ne

plimbam impreuna in tornada ei vijelioasa, plina de intrigi, utopii, principii si alte furtuni cerebrale.
Acum ca am ajuns aici, in ochiul tornadei, vreau sa va spun ca desi e galagie, nu e vant sau vijelie, e bunatate calma, umor, chiar si putere de sacrificiu. E placut si captivant , si ce loc mai bun de-a purta lumii ghinion, decat direct dintr-o tornada?