imi dau seama cum am ajuns in capcana asta. Nu conteaza. Incerc sa imi dau seama cum sa ies, prin grilaj se pare ca nu ma pot strecura. Incerc sa le smulg dar mai degraba mi se smulg bratele din umeri decat sa se miste carcasa metalica. Ceva ma ustura. Ceva ma irita. Ceva imi pica in cap. Se intampla din nou. Ceva explodeaza adanc in ceafa si imi invenineaza fiecare nerv. Fiecare muschi se incoarda. Sunt Captiv. Atac de panica, unul dupa altul. Nu trebuie sa se vada, ascunde, tot. Camufleaza, rade, spune o gluma. Imi imping castile in urechi pana la timpane, le bombardez cu unde electromagnetice de frecvente inalte. Dau mai tare, nu merge.
Incerc sa ascult, si tot ce aud e un fel de mormait nazalizat. Ah ce nu-l suport. Cusca asta-i destul de mare, dar eu nu-s animal domestic sa ma tii ca pe catelus cu apa in castron si mancare la 12 jumate. Eu trebuie sa pot sa alerg daca vreau, sa sar si sa urlu la Luna.
Nu apuc sa gandesc prea mult. Ma loveste, atat de tare incat trece prin mine si imi zdrobeste toate oasele. Paralizez. Cineva imi doreste sangele aparent gustos. NU!O muscatura de gat ma ingenunchiaza, numai am nici o putrere. Unde-i furia din care ma pot hrani atat de usor cu adrenalina? Pic. Halucinez. Incerc sa-mi scutur capul. Ma zdrobeste, ma ameteste.
Nu se poate controla.
Restart. Puls...avem, resiratie...intretaiata, constinta...necunoscuta. Memorie, zero. Mai incerc sa ma ridic o data. Numai stiu ce-i vis, ce-i realitate.
Focalizez...ploua. Ma ataca. Ripostez. Daca nu ma ataca, atac eu. E randul meu. Ne lovim, picam, ne ridicam. Plezneste ceva, un grup de fotoni se dau drept lumina orbitoare. Mana sclipeste. E rece. Focalizez. Ma priveste. Ii place violet. Prea mult, iar eu...Sunt rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu