At the age of 16, she asked a kinsman, Durand Lassois, to bring her to nearby Vaucouleurs where she petitioned the garrison commander, Count Robert de Baudricourt, for permission to visit the royal French court at Chinon. Robert de Baudricourt granted her an escort to visit Chinon after news from the front confirmed her predictions about a military reversal near Orléans. She made the journey through hostile Burgundian territory in male disguise.
From the Journal of Guy Josselyne
Feb 19, Army Camp near Vaucouleurs 1429
This morning I a woke to visions of fire and steel...my beloved France eaten away in years of war.[...]It was then that I first saw th girl. She told us that her name was Joannne, she was but a peasent, who did not know how to ride or fight. She told us that she intended to rescue France. The darkness lifted from the men's souls.[...]Her voice rang with conviction and we drank in every word. I may have lost my faith, but Joannne has not lost hers and that is enough for me.
In fata, padurea, parea sa se rareasca. O poiana. Dorea sa se odihneasca pentru o clipa, sa se linisteasca. Daca is inchidea ochii auzea ingerii cum o strigau si o indemnau sa-si salveze poporul. Nu putea dormii niciodata, dar trebuia sa se odihneasca, cateva clipe. Desi nu a purtat vreodata armura, nici macar nu a vazut o sabie, parea ca se descurca foarte bine. A eliberat Orleans in doar 9 zile. Asa cum i-au spus ingerii. Asadar, a descalecat in poiana, sa retras pe un bolovan mare la soare. Si-a fixat sabia in pamant, langa stanca, dupa care a ridicat privirea spre cer cautand parca un reper. Orbita de soare, a inchis ochii, stransi. O clipa. Apoi ia deschis din nou, ia
cascat, mari. Era speriata. A ingenunchiat langa sabie si a inceput sa se roage. Nu se auzeau ingerii. Incet, incet nu se mai auzea nimic; Se simtea singura, si vulnerabila. A uitat de frica, pana
acum.
Venea ceva din padure, din spatele ei. A simtit. A sarit in picioare, a smuls sabia grea din iarba, dar nu avea putere sa o ridice.
-Ioana, nu te obosii, se auzii glasul bland al unui domn amabil ce tocmai is facuse aparitia la marginea padurii. Am venit sa te avertizez, vei sfarsii in flacarile inamicului, tradata chiar de poporul pe care il salvezi.
-Minciuni! a zbierat Ioana, Dumnezeu m-a ales pe mine, si a trimis ingeri sa ma calauzeasca, poporul a vazut, oamenii ma iubesc, cine nu crede sau doreste sa se opuna este trimisul diavolului. Pleaca!
-Unde sunt ingerii acum, Ioana? Te-au abandonat in fata unui biet calugar, care nu doreste decat sa il asculti, cum ai cerut si tu sa fii ascultata de altii si au avut incredere in tine si iata, bine au facut. Insa ti-ai pierdut mintile Ioana, nu exista ingeri care te pazesc sau te indruma. Sunt doar voci pe care ti le inchipui. Oamenii te vor judeca ca pe o vrajitoare, te vor dorii arsa. Oamenii nu te iubesc, esti doar inspiratia lor, curajul tau necugetat ii imbata ca o bautura ce iti da indrazneala sa dansezi. Doar atat.
Lipsita de vitejie, Ioana pasea in spate defensiv si impiedicat:
-Ramai pe loc! Dumnezeu iubeste oamenii buni si cinstiti, impreuna cu El vom elibera tara de tirani. Alaturate armatei sfante sau da-te din fata ei.
Calugarul isi trase gluga peste cap si s-a intors inapoi in padure.
Ioana s-a lasat in genunci apoi s-a ghemuit si a inceput sa planga, putin, apoi glasul ingerilor a revenit...pecetuindu-i soarta pentru totdeauna.
