Iti scriu, nici nu stiu de unde. Imi suna in cap de trei zile aceasi piesa Je veux. Draga Paris sunt bine, integru, fericit totusi, semi-posomarat. Draga Paris, am luat cu mine tot ce m-ai invatat, parfumurile ce mi le-ai dat si totusi mi-e dor de luxul tau mizerabil de scump. Paris, pe numele asta pot striga si un baiat si suna la fel de senzual. Trebuie sa recunosti insa ca eu il pronunt cel mai fermecator. Sti ce fac acuma? pun negru pe alb ceva de care nici nu vreau sa aud, ceva ce nu vreau sa cred, si totusi tin sa imi demonstrez ca mi-e dor de tine. Zambeste , ai tot dreptul, pariul asta l-am pierdut. Nu esti doar o metropola, mizerabila, aglomerata, fitzoasa, inganfata. Esti orasul indragostitilor, esti fermecatoare chiar daca ploua 6 zile din 7 si apoi, mai esti si simpatica. Esti un fel de dansatoare de cabaret, batrana, cu riduri, par totcit cu fire albe, dar pasesti nemilos privindu-ne in ochi, miscand lent solduri si mereu faci spectacolul asta care incepe descurajator de nereusit, dar se termina cu cele mai puternice aplauze, fluieraturi, chiuieli. Ne ametesti cascand ochii la balcoanele inalte, turnuri gotice, gradini cu poteci de piatra si banci vechi de secole.
Draga Paris, esti senzuala, si imi lipseste senzualitatea ta ce se refracta in fiecare obiect din jurul meu; totul e construit ca sa iti fie tie prisma. "Aici mai dam cu un pic de rosu , aici cu umpic de nergu, aici cu umpic de violet...".
Oh, numai de ai avea ochi sa cauti, as stii ca mi-ai raspunde, iar de ai avea urechi sa ma auzi ti-as canta Je veux. Paris, imi iubesc Timisoara mea, dar cu toate astea m-am indragostit de pasiunea ta, de ochii tai, de clocotul sangeleui tau, de cafeaua tar
e, de croissants, de Senna si de palatele luxoase.
