Eliberez direct din varful degetelor doua-trei interjectii. Le las sa fuga frenetice inaintea mea si inaintea gandurilor. Le privesc din urma, iar apoi imi ia cateva clipe sa imi intorc capul. In spate tot eu, iar eu[cel din fata lui] sunt tot un fel de interjectie zbierata mai repede decat viteza gandului, iar in spatele lui tot un eu...si evident, tot asa. O insiruire de eu zbierat, propulsat din interior cu o zvacnire de furie. Un buchet de nervi plezneste si "a rush of blood" imi inunda mintea. De fiecare data cand "i shout myself out" ma loveste in ceafa, ma orbeste si imi intuneca ratiunea - atat de fragila. Suntem prea multi nervosi, toti aici, adunati in capul meu. Ma intreb ce se va intampla cand numai avem nervi de futut sau capilare de spart. O sa imi vina sa ucid cainele? sau poate am sa strang de gat pe careva, "stupid enough", sa rontaie zgomotos guma de mestecat.
Ma eliberez doar ca sa ma vanez, sa ma dobor si sa ma leg din nou in camasa asta atat de draguta, cu maneci lungi. Uneori evadez fugind, dar parca niciodata destul de repede, alteori imi dau drumul singur si ma privesc cum ma indepartez timid parca timorat de libertatea ce mi-am pus-o la dispozitie. Ma vad, ma simt si ma cunosc. Ma aud si nu ma pot mintii. Ma bantuii, ma urasc si ma plac.
Ne vedem.Ciau.
